Zbor întârziat - Despăgubire întârziere zbor
Află ce trebuie să faci pentru a obţine despăgubiri pentru zboruri întârziate.
Se poate întâmpla să ai parte de un zbor întârziat, dar aceasta nu înseamnă că trebuie să accepți acest lucru. Noi îți putem spune cum să faci o reclamație, cum să revendici o despăgubire pentru zbor întârziat și care sunt drepturile tale ca pasager aerian în cazul în care călătoria nu decurge conform planului.
Ce este de făcut dacă ai parte de un zbor întârziat în UE?
Informații despre zboruri întârziate în UE
Zbor întârziat drepturi pasageri: dacă zborul tău are loc în Uniunea Europeană, iată ce trebuie să faci pentru a facilita obținerea unei despăgubiri pentru zbor întârziat în cazul în care plecarea ta este amânată:
Prezintă cartea de îmbarcare și alte documente de călătorie.
Dacă nu ai carte de îmbarcare poți prezenta orice alt document de călătorie ce conține codul de rezervare. Acest număr este alocat rezervării zborului tău de către compania aeriană și este un cod format din șase caractere, ce pot include atât litere cât și cifre.
Întreabă motivul ce a cauzat zborul întârziat.
Cu cât este motivul mai specific, cu atât ai mai multe șanse de a afla cum poți obține despăgubiri pentru întârzierea avionului. În cazul în care compania aeriană menționează ca motiv „circumstanțe operaționale” sau „deficiențe în siguranța zborului”, cere mai multe detalii. Aceste informații sunt importante pentru a decide vinovăţia companiei aeriene în cazul în care decideți să faceți o reclamație pentru a obţine compensaţii pentru zbor întârziat.
Notează-ți ora la care ați ajuns la destinație.
Aceasta nu este ora la care roțile avionului ating pista de aterizare, ci ora la care avionul se află la poarta de debarcare și ușile sunt deschise. Dacă întârzierea este mai mare de 3 ore aveți dreptul la despăgubire pentru întârziere de zbor.
Solicită companiei aeriene să-ți plătească mâncarea și băuturile răcoritoare.
Dacă ești nevoit să aștepți în aeroport mai mult decât este planificat, compania aeriană trebuie să îți ofere mâncare și băuturi răcoritoare pe timpul așteptării. Nu este doar ospitalitate, ci o necesitate.
Nu semna nimic și nu accepta orice oferte care ți-ar putea anula drepturile la compensații pentru întârziere zbor.
Aceasta include lucruri ca vouchere de călătorie și alte gratuități. Acestea pot suna atrăgător, însă îți pot anula dreptul la orice altă compensare.
Alege să aștepți sau să renunți dacă întârzierea este de peste 5 ore.
Dacă nu dorești să-ți continui călătoria, ai posibilitatea de a-ți recupera banii pe biletul de avion și de a primi un bilet pentru un zbor retur către punctul de plecare fără nici un cost suplimentar din partea ta.
Solicită companiei aeriene să îți ofere o cameră de hotel.
Dacă ești nevoit să rămâi peste noapte în așteptarea zborului alternativ, compania aeriană trebuie să îți acopere costurile necesare pentru cazare precum și transportul la și de la aeroport, dacă este necesar.
Păstrează chitanțele dacă zborul întârziat îți creează costuri adiţionale.
Indiferent dacă este vorba despre pierderea unei rezervări deja plătite, hotel, mașină închiriată sau alte costuri neașteptate, pasagerii zborurilor internaționale – chiar și în cadrul UE – își pot recupera costurile cauzate de întârzierea zborului.
Verifică dacă întârzierea zborului este eligibilă pentru compensare.
Dorești să afli mai multe despre zboruri întârziate şi despăgubiri în UE??
Explorează toate detaliile despre zboruri întârziate şi despăgubiri în UE și află mai multe despre drepturile tale ca pasager aerian.
Ce este de făcut dacă dacă ai parte de zboruri întârziate în SUA?
Informații despre întârziere zbor în SUA
Pentru zborurile în interiorul Statelor Unite, iată ce trebuie să faci dacă avionul tău nu pleacă la timp:
Prezintă cartea de îmbarcare și alte documente de călătorie.
Dacă nu ai carte de îmbarcare poți prezenta orice alt document de călătorie ce conține codul de rezervare. Acest număr este alocat rezervării zborului dumneavoastră de către compania aeriană și este un cod format din șase caractere, ce pot include atât litere cât și cifre.
Solicită mâncare, apă și pauze de toaletă în cazul întârzierilor pe pista de decolare.
Dacă zborul în timp ce te afli deja la bordul avionului, compania aeriană trebuie să îți pună la dispoziție aceste drepturi în decurs de 2 ore. După 3 ore (4 ore pentru zboruri internaționale), trebuie să îți permită debarcarea, în cazul în care nu există un motiv întemeiat pentru a nu se debarca.
Negociază cu compania aeriană o compensație pentru inconvenientele suferite.
Dorești să afli mai multe detaliile despre întârzierea zborurilor în Statele Unite? Explorează toate detaliile despre întârzierea zborurilor în Statele Unite și află mai multe despre drepturile tale ca pasager aerian.
Află cum zborurile internaționale și călătoriile ce includ o escală în UE pot fi eligibile pentru compensaţie întârziere zbor suplimentară și cum poți face o reclamație.
Ce este de făcut dacă zborul internațional întârzie?
Informații despre despre zboruri internaționale întârziate
Zbor întârziat drepturi pasageri: iată ce trebuie făcut dacă ai parte de zboruri întârziate internaționale:
Prezintă cartea de îmbarcare și alte documente de călătorie.
Dacă nu ai carte de îmbarcare poți prezenta orice alt document de călătorie ce conține codul de rezervare. Acest număr este alocat rezervării zborului tău de către compania aeriană și este un cod format din șase caractere, ce pot include atât litere cât și cifre.
Întreabă de ce întârzie zborul.
Cu cât este motivul mai specific, cu atât ai mai multe șanse de a afla cum poți face o reclamație și cum să ceri despăgubiri pentru zbor întârziat. În cazul în care compania aeriană menționează ca motiv „circumstanțe operaționale” sau „deficiențe în siguranța zborului”, cere mai multe detalii. Această informație este importantă pentru a decide vinovăţia companiei aeriene în cazul în care decizi să faci o reclamație.
Păstrează chitanțele dacă zborul întârziat îți creeaza costuri adiţionale.
Indiferent dacă este vorba despre pierderea unei rezervări deja plătite, hotel, mașină închiriată sau alte costuri neașteptate, pasagerii zborurilor internaționale – chiar și în cadrul UE – își pot recupera costurile cauzate de întârzierea zborului.
Dorești să afli mai multe despre întârzierea zborurilor internaționale? Explorează toate detaliile despre întârzierea zborurilor internaționale și aflați mai multe despre drepturile dumneavoastră de a face o reclamație pentru zbor întârziat ca pasager aerian.
În cazul în care călătoria ta include o escală în UE, poți de asemenea verifica dacă ești eligibil pentru compensare suplimentară.
Care este valoarea despăgubirii pentru zbor întârziat?
Când vine vorba de zborurile care intră sub incidența legislației EC 261, pentru o întârziere de zbor care depășește 3 ore se poate solicita despăgubiri din cauza inconvenientului cauzat de întârzierea avionului.
Valoarea exactă a despăgubirii pentru întârzierea zborului depinde de mai mulți factori, în primul rând de durata întârzierii și de distanța zborului. AirHelp te ajută să obții informații cruciale, astfel încât să înțelegi mai bine cat ai putea primi compensație pentru un zbor întârziat.
600$
Dacă zborul dumneavoastră a întârziat, a fost anulat sau suprarezervat în ultimii 3 ani, ați putea fi eligibil pentru o despăgubire pentru întârziere de zbor de până la 600 $.
Când am dreptul la despăgubire pentru zbor întârziat?
Dacă ai parte de un zbor întârziat trebuie să ști că drepturile tale de pasager aerian îți permite să ceri despăgubiri. Poți verifica foarte rapid dacă ești eligibil de a primi despăgubiri pentru zborul întârziat folosind aplicația noastră online. Noi verificăm detaliile zborului și îți vom comunica în cel mai scurt timp dacă ți se datorează despăgubiri.
Ce trebuie să fac dacă am pierdut un zbor de legătură din cauza întârzierii avionului?
Având în vedere ca acum se călătorește mai departe ca niciodată, nu este ceva neobișnuit ca un zbor să aibă una sau mai multe escale. Iar dacă oricare dintre aceste zboruri întârzie, acest lucru îți poate afecta celelate conexiuni si riști să pierzi zborul de legătură transformând întreaga călătorie într-un coșmar.
În primul rând, dacă pierzi o conexiune din cauza unui zbor întârziat, este responsabilitatea companiei aeriene să-ți găsească un zbor alternativ către destinația finală.
În plus, ai putea avea dreptul la despăgubiri conform legilor europene. Dacă ora la care ajungeți la destinația finală este cu peste 3 ore mai târziu decât ora la care zborul trebuia sa ajungă inițial, atunci poți solicita despăgubiri de până la 600 EUR.
Este important ca zborurile tale să fie rezervate împreună și să facă parte din aceeași călătorie. În cazul în care zborurile sunt cumpărate separat, atunci nu sunt eligibile pentru despăgubire în cazul în care pierdeți legătura.
AirHelp a apărut în: