Ghid și Reglementări Privind Bagajele Turkish Airlines – Despăgubire Bagaje Pierdute, Întârziate sau Deteriorate Turkish Airlines
Află cât îți datorează compania aeriană.
E gratuit și durează 2 minute.
Te ajutăm să-ți exerciți drepturile de pasager
Zborurile din ultimii 3 ani
Acoperă rute globale și din UE
Ne ocupăm de negocieri
Călătorești în curând cu Turkish Airlines? Este esențial să știi din timp politica bagaje Turkish Airlines — ce poți lua cu tine și ce obiecte ar trebui să eviți. Regulile pentru bagajele de mână și bagajele de cală pot varia în funcție de pachetul tarifar și ruta zborului, iar nerespectarea lor poate duce la taxe neașteptate sau întârzieri nedorite.
Dacă bagajul tău este pierdut, deteriorat sau zborul suferă întârzieri ori ai parte de anulări de zbor, vei ști exact pașii de urmat pentru a obține de la Turkish Airlines despăgubirile care ți se cuvin conform drepturilor de pasager aeriean.
Calculator pentru despăgubire
Verifică ce despăgubire ai putea primi pentru un zbor întârziat sau anulat.
Se aplică întârzierilor de peste 3 ore și anulărilor cu preaviz scurt.
Politica bagaje Turkish Airlines: ce trebuie să știi înainte de zbor
Turkish Airlines aplică două concepte pentru politica de bagaje: „greutate” și „număr de piese”. Acestea variază în funcție de clasa de călătorie, tipul de tarif și, mai ales, de destinație. Pentru rutele către sau dinspre America și Africa se aplică regula numărului de piese, în timp ce pentru majoritatea celorlalte destinații (inclusiv Europa) se aplică regula greutății totale. Este esențial să cunoști aceste detalii pentru a călători confortabil și fără surprize neplăcute la aeroport.
Turkish Airlines bagaje de mână: dimensiuni și reguli
Pasagerii pot transporta un bagaj de mână, iar dimensiunile și greutatea variază în funcție de clasa de călătorie:
Economy Class: 1 piesă, până la 8 kg, cu dimensiuni maxime de 55 x 40 x 23 cm.
Business Class: 2 piese, până la 8 kg fiecare, cu dimensiuni maxime de 55 x 40 x 23 cm fiecare.
Pe lângă bagajul de mână, poți transporta un articol personal, cum ar fi o geantă de laptop, o poșetă sau o geantă mică, care trebuie să încapă sub scaunul din fața ta și să nu aibă mai mult de 4 kg. Este important să respecți aceste limite, deoarece Turkish Airlines aplică reguli stricte privind bagajele de mână.
Ce ai voie să transporți în bagajul de mână Turkish Airlines
Poți transporta articole personale obișnuite, inclusiv electronice precum laptopul sau telefonul, haine, alimente pentru copii și lichide în recipiente de maximum 100 ml, respectând regulile internaționale standard pentru lichide în avion. De asemenea, poți lua articole duty-free cumpărate după controlul de securitate.
Ce este interzis în bagajul de mână Turkish Airlines
Nu ai voie să transporți în bagajul de mână obiecte periculoase, precum obiecte ascuțite (cuțite, foarfece), substanțe inflamabile sau explozive, baterii cu litiu de mare capacitate, precum și lichide care depășesc limita de 100 ml per recipient, cu excepția celor duty-free. Aceste restricții sunt aliniate reglementărilor internaționale de siguranță aeriană, aplicabile tuturor companiilor.
Lichide în bagajul de mână Turkish Airlines
La fel ca la majoritatea companiilor aeriene, lichidele transportate în bagajul de mână trebuie să respecte regulile internaționale standard: recipiente de maximum 100 ml fiecare, plasate într-o pungă transparentă resigilabilă. Produsele duty-free cumpărate după controlul de securitate fac excepție de la această limită, cu condiția să rămână în ambalajul sigilat original.
Dimensiuni bagaj de mână Turkish Airlines — pe scurt
Bagajul de mână standard are dimensiunea maximă de 55 x 40 x 23 cm, cu o greutate de până la 8 kg — o piesă pentru Economy, două piese pentru Business. Obiectul personal suplimentar, permis pe toate clasele, are dimensiunea maximă de aproximativ 40 x 30 x 15 cm, cu o greutate de până la 4 kg.
Bagajul de cală la Turkish Airlines: dimensiuni și greutate
Dimensiunile și greutatea bagajului de cală variază în funcție de clasa de călătorie și destinație.
Pentru destinații către sau dinspre Africa și America (unde se aplică regula numărului de piese):
Pasagerii din clasa Economy au dreptul la o piesă de până la 23 kg, cu dimensiuni totale de maximum 158 cm (lungime + lățime + înălțime).
Pasagerii din clasa Business au dreptul la două piese, de până la 32 kg fiecare, cu aceeași dimensiune totală maximă.
Pentru celelalte destinații, inclusiv majoritatea rutelor europene (unde se aplică regula greutății totale):
Pasagerii din clasa Economy au dreptul la o greutate totală de până la 30 kg, fără o limită strictă a numărului de piese, cu dimensiuni totale de maximum 300 cm per bagaj.
Pasagerii din clasa Business au dreptul la o greutate totală de până la 40 kg, în aceleași condiții.
Greutate bagaj de cală Turkish Airlines
Greutatea inclusă variază semnificativ în funcție de destinație și clasă: 23 kg pentru Economy pe rutele Africa/America, 32 kg pentru Business pe aceleași rute, respectiv 30 kg (Economy) sau 40 kg (Business) pentru restul destinațiilor. Este recomandat să verifici exact ce este inclus pentru ruta și tariful tău specific, direct pe site-ul oficial Turkish Airlines.
Articole permise in bagajul de cală Turkish Airlines
Bagajele de cală includ articole precum haine, încălțăminte, produse de igienă, echipamente sportive și altele. Este important să respecți limitele de greutate și dimensiuni pentru a evita taxe suplimentare.
Articole interzise in bagajul de cală Turkish Airlines
Nu ai voie să pui în bagajul de cală obiecte periculoase, precum substanțe inflamabile sau explozive și baterii cu litiu de mare capacitate. De asemenea, este puternic recomandat să eviți plasarea articolelor de valoare mare — bijuterii, bani, documente importante sau electronice sensibile — în bagajul de cală. Aceste obiecte ar trebui păstrate întotdeauna în bagajul de mână, deoarece companiile aeriene, inclusiv Turkish Airlines, nu își asumă răspunderea pentru pierderea sau deteriorarea unor astfel de bunuri transportate în cală.
Dimensiuni bagaj de cală Turkish Airlines — pe scurt
Pentru rutele unde se aplică regula numărului de piese (Africa, America), dimensiunea maximă per bagaj este de 158 cm. Pentru celelalte destinații, unde se aplică regula greutății, dimensiunea maximă admisă per bagaj este de 300 cm.
Obține despăgubirea în 3 pași
Pasul 1
Depune cererea
Noi facem acest proces sigur, ușor și rapid.
Pasul 2
Ne ocupăm noi de tot
Construim un caz solid și negociem cu compania aeriană.
Pasul 3
Primești bănuții
Dacă nu câștigi, nu plătești nici o taxă.
Taxe Turkish Airlines pentru bagaj suplimentar
Dacă vrei să iei mai multe bagaje de cală sau să depășești greutățile ori dimensiunile permise, vei plăti taxe suplimentare. Acestea variază și în funcție de momentul achiziției — sunt de regulă mai mici dacă le cumperi online, din timp, decât dacă le adaugi direct la aeroport.
Este recomandat să verifici din timp exact ce este inclus în tariful tău și, dacă știi că ai nevoie de bagaj suplimentar, să îl achiziționezi din etapa de rezervare, pentru cele mai avantajoase costuri.
Probleme cu bagajele la Turkish Airlines? Iată la ce ai dreptul
În cazul în care bagajul tău întârzie, este pierdut sau deteriorat, poți depune o reclamație oficială și ai dreptul la despăgubiri de la compania Turkish Airlines conform normelor internaționale și a drepturilor de pasageri. Este important să raportezi imediat problema și să păstrezi toate documentele de zbor și etichetele bagajului pentru soluționare rapidă.
Ce trebuie să faci:
Mergi la biroul de bagaje din aeroport și completează formularul PIR.
Ai grijă să păstrezi toate documentele de zbor și etichetele.
Trimite o reclamație scrisă în termenul legal.
Sau lasă gestionarea cazului pe mâna AirHelp, care face totul pentru tine.
Dacă preferi să nu gestionezi singur acest proces, poți apela la un serviciu specializat, precum AirHelp, care poate prelua comunicarea cu compania aeriană și gestionarea documentației în numele tău.
Checklist pentru depunerea unei reclamații
Biletul de îmbarcare cu numărul zborului
Confirmarea rezervării
Biletele zborului de legătură
Orice alte vouchere de călătorie
Dovada costurilor suplimentare suportate
Fotografii ale panoului de informații despre zbor, inclusiv data și ora
Dacă este posibil, confirmare/declarație scrisă din partea companiei aeriene cu privire la motivul întârzierii

Despre Airhelp
AirHelp este formată din experți în drepturile pasagerilor și reglementările aviatice, cu experiență în soluționarea problemelor care apar frecvent în timpul călătoriilor. Din 2013, am asistat milioane de pasageri din întreaga lume să obțină despăgubirile care li se cuvin, pentru că știm cât de important este să călătorești fără griji și să fii sigur că drepturile tale sunt respectate.
Verifică rapid dacă ești eligibil pentru despăgubiri folosind instrumentul nostru de verificare rapidă.
Întârzieri și anulări recente
Dată | Număr zbor | Companie aeriană | Rută | Stare | ||
|---|---|---|---|---|---|---|
21.08.2026 | 10:35 | UX7234 | Air Europa | La Coruna (LCG) Madrid (MAD) | Anulat | Verifică despăgubirea |
21.08.2026 | 10:30 | MH1450 | Malaysia Airlines | Kuala Lumpur (KUL) Langkawi (LGK) | Anulat | Verifică despăgubirea |
21.08.2026 | 10:25 | MH1276 | Malaysia Airlines | Kuala Lumpur (KUL) Kuantan (KUA) | Anulat | Verifică despăgubirea |
21.08.2026 | 10:25 | MH1335 | Malaysia Airlines | Kuala Terengganu (TGG) Kuala Lumpur (KUL) | Anulat | Verifică despăgubirea |
21.08.2026 | 10:25 | MH1397 | Malaysia Airlines | Kota Bharu (KBR) Kuala Lumpur (KUL) | Anulat | Verifică despăgubirea |
21.08.2026 | 10:10 | B6254 | JetBlue Airways Corporation | Washington (DCA) New York (JFK) | Anulat | Verifică despăgubirea |
21.08.2026 | 10:05 | MH1057 | Malaysia Airlines | Kuala Lumpur (KUL) Johor Bharu (JHB) | Anulat | Verifică despăgubirea |
21.08.2026 | 10:00 | TK2150 | Anadolujet | Istanbul (IST) Ankara (ESB) | Anulat | Verifică despăgubirea |
21.08.2026 | 10:00 | B61129 | JetBlue Airways Corporation | Providence (PVD) New York (JFK) | Anulat | Verifică despăgubirea |
- Anulat
UX7234
•Air Europa
La Coruna
••Madrid
LCG
MAD
Verifică despăgubirea21.08.2026
10:35
- Anulat
MH1450
•Malaysia Airlines
Kuala Lumpur
••Langkawi
KUL
LGK
Verifică despăgubirea21.08.2026
10:30
- Anulat
MH1276
•Malaysia Airlines
Kuala Lumpur
••Kuantan
KUL
KUA
Verifică despăgubirea21.08.2026
10:25
- Anulat
MH1335
•Malaysia Airlines
Kuala Terengganu
••Kuala Lumpur
TGG
KUL
Verifică despăgubirea21.08.2026
10:25
- Anulat
MH1397
•Malaysia Airlines
Kota Bharu
••Kuala Lumpur
KBR
KUL
Verifică despăgubirea21.08.2026
10:25
- Anulat
B6254
•JetBlue Airways Corporation
Washington
••New York
DCA
JFK
Verifică despăgubirea21.08.2026
10:10
- Anulat
MH1057
•Malaysia Airlines
Kuala Lumpur
••Johor Bharu
KUL
JHB
Verifică despăgubirea21.08.2026
10:05
- Anulat
TK2150
•Anadolujet
Istanbul
••Ankara
IST
ESB
Verifică despăgubirea21.08.2026
10:00
- Anulat
B61129
•JetBlue Airways Corporation
Providence
••New York
PVD
JFK
Verifică despăgubirea21.08.2026
10:00

