Ghid și Reglementări Privind Bagajele Ryanair – Despăgubire Bagaje Pierdute, Întârziate sau Deteriorate Ryanair

Află cât îți datorează compania aeriană.
E gratuit și durează 2 minute.

Te ajutăm să-ți exerciți drepturile de pasager

Zborurile din ultimii 3 ani

Acoperă rute globale și din UE

Ne ocupăm de negocieri

AirHelpCompanii-aeriene
FR

Călătorești în curând cu Ryanair? Asigură-te că știi ce bagaje sunt permise și ce trebuie să lași acasă. Limitele pentru bagajele de mână și bagajele de cală diferă în funcție de tipul de bilet și ruta pe care o alegi, iar depășirea lor poate atrage costuri suplimentare sau întârzieri la aeroport. Informația corectă îți permite să călătorești liniștit, fără surprize neplăcute. În plus, dacă bagajul tău întârzie, se deteriorează, dacă zborul este anulat, sau ai parte de un zbor întârziat, vei ști cum să acționezi pentru a obține despăgubirile care ți se cuvin conform drepturilor de pasageri aerieni.

Calculează-ți despăgubirea
0 KM
0
Calculator pentru despăgubire

Verifică ce despăgubire ai putea primi pentru un zbor întârziat sau anulat.

Pasageri
1
Estimare pe baza CE 261

Se aplică întârzierilor de peste 3 ore și anulărilor cu preaviz scurt.


Care sunt regulile Ryanair privind bagajele?

Ryanair oferă mai multe opțiuni pentru bagaje, în funcție de tipul de bilet achiziționat. Este important să cunoști aceste detalii pentru a călători confortabil și fără surprize neplăcute la aeroport.


Reguli Ryanair privind bagajele de mână

Indiferent de tipul de bilet, pasagerii Ryanair au dreptul la un bagaj de mână gratuit, cu următoarele dimensiuni și greutate:

  • Dimensiuni maxime: 40 cm × 30 cm × 20 cm

  • Greutate maximă: 8 kg

Acest bagaj trebuie să încapă sub scaunul din fața ta. În funcție de tipul de bilet, poți adăuga și un bagaj mare de mână sau un troller.

Bagaj mare: în funcție de pachetul tarifar ales, poate fi permis un bagaj mare de mână sau un troller cu dimensiuni și greutate specifice.

Lucruri permise în bagajul de mână

Poți transporta articole personale obișnuite, inclusiv electronice precum laptopul sau telefonul, haine, alimente pentru copii și lichide în recipiente de maxim 100 ml (respectând regulile internaționale pentru lichide în avion). De asemenea, poți lua articole duty-free cumpărate după controlul de securitate.

Lucruri interzise în bagajul de mână

Nu ai voie să ai în bagajul de mână obiecte periculoase, cum ar fi obiecte ascuțite (cuțite, foarfece), substanțe inflamabile, explozive, baterii cu litiu de mare capacitate și lichide care depășesc limita de 100 ml per recipient, cu excepția celor duty-free.


Reguli Ryanair privind bagajele de cală

Pentru bagajele de cală, regulile variază în funcție de tipul de bilet achiziționat:

  • Bilet BASIC: nu include bagaj de cală.

  • Bilet REGULAR: nu include bagaj de cală.

  • Bilet PLUS: include un bagaj de cală de până la 20 kg, cu dimensiuni totale de maxim 158 cm (lungime + lățime + înălțime).

  • Bilet FAMILI PLUS: includ un bagaj de cală de până la 20 kg pentru familie, cu dimensiuni totale de maxim 158 cm.

  • Bilet FLEXI PLUS: include un bagaj de cală de până la 20 kg fiecare, cu dimensiuni totale de maxim 158 cm.

Lucruri permise în bagajul de cală

Poți pune haine, articole personale, produse cosmetice, echipamente sportive și alte obiecte obișnuite. Unele obiecte speciale, precum echipamente sportive sau biciclete, pot fi transportate în condiții speciale conform regulilor companiei.

Lucruri interzise în bagajul de cală

Nu poți pune în bagajul de cală obiecte inflamabile, explozive sau de valoare mare, cum ar fi bijuterii, bani, documente importante sau electronice sensibile. Astfel de obiecte trebuie să le iei cu tine în bagajul de mână.

Vezi și ghidul: Dimensiuni bagaje de cală și reguli pe care să le ai în vedere

Obține despăgubirea în 3 pași

Depune cererea

Pasul 1

Depune cererea

Noi facem acest proces sigur, ușor și rapid.

Ne ocupăm noi de tot

Pasul 2

Ne ocupăm noi de tot

Construim un caz solid și negociem cu compania aeriană.

Primești bănuții

Pasul 3

Primești bănuții

Dacă nu câștigi, nu plătești nici o taxă.

Verifică despăgubirea!

Taxe pentru bagaj suplimentar Ryanair

Dacă vrei să iei mai multe bagaje de cală sau să depășești greutățile sau dimensiunile permise, vei plăti taxe suplimentare. Taxele variază și în funcție de momentul în care le achiziționezi (mai mici dacă le cumperi online decât la aeroport).


Probleme cu bagajele la Ryanair? Iată la ce ai dreptul

În cazul în care bagajul tău întârzie, este pierdut sau deteriorat, poți depune o reclamație oficială și ai dreptul la despăgubiri de la Ryanair conform normelor internaționale și a drepturilor de pasegare reglementate. Este important să raportezi imediat problema și să păstrezi toate documentele de zbor și etichetele bagajului pentru soluționare rapidă.

Pașii de urmat:

  1. Raportează incidentul la biroul de bagaje din aeroport și cere completarea formularului PIR.

  2. Păstrează toate actele și etichetele bagajului.

  3. Trimite o reclamație scrisă către companie în termenul prevăzut.

  4. Sau simplifică tot procesul apelând la AirHelp.

Checklist pentru depunerea unei reclamații

  • Biletul de îmbarcare cu numărul zborului

  • Confirmarea rezervării

  • Biletele zborului de legătură

  • Orice alte vouchere de călătorie

  • Dovada costurilor suplimentare suportate

  • Fotografii ale panoului de informații despre zbor, inclusiv data și ora

  • Dacă este posibil, confirmare/declarație scrisă din partea companiei aeriene cu privire la motivul întârzierii

Despre Airhelp

AirHelp reunește o echipă de experți în drepturile pasagerilor și reglementările aviatice, cu experiență în soluționarea problemelor care apar frecvent în timpul călătoriilor. Din 2013, am ajutat milioane de pasageri din întreaga lume să obțină despăgubirile care li se cuvin, pentru că știm cât de important este să călătorești în siguranță și fără stres. Astfel, chiar dacă întâmpini întârzieri, anulări sau probleme cu bagajul, poți să recuperezi prejudiciul și să primești compensațiile de care ai dreptul, rapid și simplu.

Verifică acum dacă zborul tău perturbat este eligibil pentru compensații folosind instrumentul nostru de verificare rapidă.!


Întârzieri și anulări recente

Dată

Număr zbor

Companie aeriană

Rută

Stare

08.04.2026

05:20

FR50

Ryanair

Treviso (TSF)

Vienna (VIE)

AnulatVerifică despăgubirea

08.04.2026

05:20

FR5708

Ryanair

Pisa (PSA)

Cagliari (CAG)

AnulatVerifică despăgubirea

08.04.2026

04:55

FR1112

Ryanair

Tel Aviv-Yafo (TLV)

Paphos (PFO)

AnulatVerifică despăgubirea

08.04.2026

04:30

FR1581

Ryanair

Palma Mallorca (PMI)

Milan (MXP)

AnulatVerifică despăgubirea

08.04.2026

04:30

FR3716

Ryanair

Krakow (KRK)

Burgas (BOJ)

AnulatVerifică despăgubirea

08.04.2026

04:25

FR4983

Ryanair

Chania (CHQ)

Thessaloniki (SKG)

AnulatVerifică despăgubirea

08.04.2026

04:25

FR1170

Ryanair

Rome (FCO)

Catania (CTA)

AnulatVerifică despăgubirea

08.04.2026

04:00

FR3584

Ryanair

Poznan (POZ)

Pula (PUY)

AnulatVerifică despăgubirea

08.04.2026

04:00

FR3695

Ryanair

Trieste (TRS)

Malta (MLA)

AnulatVerifică despăgubirea

08.04.2026

03:55

FR2756

Ryanair

Milan (MXP)

London (STN)

AnulatVerifică despăgubirea
Zborul tău nu apare aici? Folosește instrumentul nostru complet de verificare a despăgubirii și vom analiza situația. Verifică-ți zborul
  • FR50

    Ryanair

    Anulat

    Treviso

    Vienna

    TSF

    VIE

    08.04.2026

    05:20

    Verifică despăgubirea
  • FR5708

    Ryanair

    Anulat

    Pisa

    Cagliari

    PSA

    CAG

    08.04.2026

    05:20

    Verifică despăgubirea
  • FR1112

    Ryanair

    Anulat

    Tel Aviv-Yafo

    Paphos

    TLV

    PFO

    08.04.2026

    04:55

    Verifică despăgubirea
  • FR1581

    Ryanair

    Anulat

    Palma Mallorca

    Milan

    PMI

    MXP

    08.04.2026

    04:30

    Verifică despăgubirea
  • FR3716

    Ryanair

    Anulat

    Krakow

    Burgas

    KRK

    BOJ

    08.04.2026

    04:30

    Verifică despăgubirea
  • FR4983

    Ryanair

    Anulat

    Chania

    Thessaloniki

    CHQ

    SKG

    08.04.2026

    04:25

    Verifică despăgubirea
  • FR1170

    Ryanair

    Anulat

    Rome

    Catania

    FCO

    CTA

    08.04.2026

    04:25

    Verifică despăgubirea
  • FR3584

    Ryanair

    Anulat

    Poznan

    Pula

    POZ

    PUY

    08.04.2026

    04:00

    Verifică despăgubirea
  • FR3695

    Ryanair

    Anulat

    Trieste

    Malta

    TRS

    MLA

    08.04.2026

    04:00

    Verifică despăgubirea
  • FR2756

    Ryanair

    Anulat

    Milan

    London

    MXP

    STN

    08.04.2026

    03:55

    Verifică despăgubirea
Zborul tău nu apare aici? Folosește instrumentul nostru complet de verificare a despăgubirii și vom analiza situația. Verifică-ți zborul