Rambursare și despăgubire: Corendon Airlines

Află cât îți datorează compania aeriană.
E gratuit și durează 2 minute.

Te ajutăm să-ți exerciți drepturile de pasager

Zborurile din ultimii 3 ani

Acoperă rute globale și din UE

Ne ocupăm de negocieri

AirHelpCompanii-aeriene
XC

Corendon Airlines, fiind una dintre companiile low-cost cu zboruri în Europa și nu numai, reprezintă o opțiune pentru mulți călători. Zborurile, fie ele low-cost sau nu, pot avea și surprize imprevizibile, cum ar fi întârzieri și anulări, motiv pentru care este important să știi că ai dreptul să primești despăgubiri.

Pentru a primi compensații, primul pas este să-ți cunoști drepturile de pasager reglementate prin CE 261 și să ai informații despre situațiile în care ești îndreptățit să ceri aceste despăgubiri.

sau

Folosește cartea de îmbarcare

Cel mai rapid mod de a-ți verifica eligibilitatea

ÎncărcareScanare

Toate companiile aeriene

Toate țările

Nu câștigi, nu plătești


Drepturile pasagerilor Corendon în cazul zborurilor anulate sau cu întârzieri

Drepturile pasagerilor aerieni sunt stabilite prin regulamentul european CE 261/2004, care prevede compensații pentru zborurilor care au întârzieri de peste 3 ore, zborurilor anulate, conexiunile pierdute sau dacă ți se refuză îmbarcarea din diferite motive. 

Regulamentul este valabil pentru toți pasagerii care călătoresc cu avionul, indiferent dacă sunt cetățeni ai Uniunii Europene sau nu. Condiția este ca zborul pentru care se cere despăgubiri să plece dintr-un aeroport situat într-o țară membră UE. De asemenea, acest regulament se aplică și pentru zborurile care pleacă dintr-o țară din afara UE, dar care ajung într-o țară din UE.

Cu alte cuvinte, având în vedere că zborurile de la Compania Aeriană Corendon sunt disponibile inclusiv în țări membre UE, pasagerii au aceste drepturi garantate.

Pentru a accesa aceste despăgubiri, pasagerii trebuie să dețină o rezervare confirmată pentru zborul care s-a dovedit a fi cu probleme, și să fie prezenți la aeroport cu cel puțin 45 de minute înainte de ora inițială a zborului, în cazul în care este vorba de o anulare a zborului în ultimul moment.

Compensațiile pe care pasagerii Corendon Airlines le pot primi în cazul în care zborul lor este anulat din diferite motive, variază în funcție de distanța călătoriei, după cum urmează:

  • 250 de euro pentru pasagerii zborurilor pe distanțe de până la 1.500 km;

  • 400 de euro pentru pasagerii zborurilor pe distanțe între 1.500 și 3.500 km;

  • 600 de euro pentru pasagerii zborurilor pe distanțe de peste 3.500 km.

Zbor întârziat sau anulat cu Corendon Airlines? Află dacă ți se datorează despăgubiri de până la 600€

Ce poți să faci în cazul unui zbor Corendon anulat

Zborurile pot fi anulate din diverse motive, însă nu toate aceste motive sunt eligibile pentru a obține compensații. Dacă zborul a fost anulat din motive excepționale care nu au putut fi evitate, precum condițiile meteo nefavorabile, greve sau probleme care țin de securitate, pasagerii nu sunt compensați. 

În cazul zborurilor anulate, compensațiile țin de același barem prezentat mai sus cu privire la numărul de kilometrii al distanței zborului. În cazul în care pasagerilor li se oferă zboruri alternative în anumite perioade de timp, compensațiile se înjumătățesc, mai exact:

  • 50% din 250 de euro pentru zborurile pe distanțe de până în 1.500 km, dacă se oferă un zbor alternativ care decolează în mai puțin de 2 ore de la ora programată a zborului inițial;

  • 50% din 400 de euro pentru zborurile pe distanțe între 1.500 km și 3.500 km, dacă se oferă un zbor alternativ care decolează în mai puțin de 3 ore de la ora programată a zborului inițial;

  • 50% din 600 de euro pentru zborurile pe distanțe de peste 3.500 km, dacă se oferă un zbor alternativ care decolează  în mai puțin de 4 ore de la ora programată a zborului inițial.

Având în vedere că nu toate situațiile sunt eligibile pentru despăgubiri iar compensațiile pot să fie diferite, este esențial să iei legătura cu o companie specializată în astfel de cazuri, cum este AirHelp. Tot ce trebuie să faci, în acest sens, este să accesezi site-ul AirHelp și să completezi formularul pentru solicitarea despăgubirilor.

O altă variantă constă în depunerea unei cereri direct la compania aeriană, în cazul de față Corendon Airlines, însă este important să ai în vedere că aceste companii nu sunt întotdeauna dispuse să acorde compensații. De altfel, foarte puține au fost cazurile în care pasagerii au fost compensați pentru un zbor anulat apelând la aceasta metodă.

Pentru a-ți oferi câteva exemple concrete din experiența AirHelp, unde companiile aeriene au încercat să refuze drepturile pasagerilor la compensații, îți prezentăm doar două cazuri în care companiile au dat explicații nefondate:

  • O companie aeriană, cu un zbor care decola de pe o insula Grecească, a dat vina pe cauzele naturale pentru întârzierea decolării, mai exact, a susținut faptul că a fost necesar să se aștepte ca soarele să dezghețe aeronava în mod natural. AirHelp a avut câștig de cauză pentru pasagerii afectați de acest zbor.

  • Într-un alt caz, de această dată în Germania, o companie aeriană a încercat să se sustragă de la plata compensațiilor negând în totalitate existența unui pasager. Cu alte cuvinte, compania a afirmat că pasagerul care a cerut despăgubire nu există.


Situațiile în care ești eligibil pentru despăgubiri în cazul unui zbor întârziat și cum procedezi

Zborurile întârziate sunt mult mai des întâlnite decât cele anulate, dar și aici există câteva aspecte pe care trebuie să le ai în vedere. 

În cazul în care zborul pentru care ai cumpărat bilet are o întârziere de cel puțin 3 ore, ești eligibil pentru a primi despăgubire pentru zborul întârziat. Mai mult decât atât, dacă vorbim de o întârziere de peste 5 ore, atunci ai dreptul, pe lângă compensații, și la rambursarea prețului biletului de avion pe care l-ai cumpărat. 

Regulamentul CE 261 precizează și faptul că pasagerii care au întârzieri de peste 2 ore au dreptul să primească mâncare și băuturi răcoritoare, cât și două apeluri telefonice gratuite sau opțiuni de a trimite mesaje prin fax, SMS sau e-mail. 

În cazul în care zborul se mută în ziua următoare, pasagerii au inclusiv dreptul la a primi cazare. 

De cele mai multe ori, aceste drepturi nu sunt respectate, motiv pentru care este important să păstrezi toate bonurile fiscale și toate dovezile, inclusiv SMS-urile sau e-mailuri primite de la compania aeriană, pentru a putea fi despăgubit. 

Specialiștii AirHelp te pot ajuta cu toate informațiile de care ai nevoie, iar solicitarea pentru despăgubiri poate fi completată în doar câteva minute. Nu uita că poți solicita despăgubiri inclusiv pentru zborurile întârziate Corendon Airlines, sau al altor companii aeriene, din ultimii 3 ani.

În cazul în care vrei să reduci din formalități, îți poți asigura zborul cu AirHelp+ și primești despăgubiri fără nicio taxă. De asemenea, în cazul în care zborul tău a fost perturbat, primești 100 de euro în maximum 12 ore și ai acces la saloanele lounge din aeroporturi unde poți sta pe perioada întârzierii zborului tău. 

Solicită o despăgubire de până la 600€ dacă zborul tău a întârziat, a fost anulat sau suprarezervat în ultimii 3 ani.

Despăgubiri de la Corendon pentru bagaje întârziate, deteriorate sau pierdute

CE 261/2004 și Convenția de la Montreal îți protejează și bagajele, ceea ce înseamnă că ai dreptul la compensații când bagajele tale întârzie să apară la destinație, sunt pierdute sau deteriorate. Bagajele sunt clasificate ca „întârziate” în cazul în care sunt înapoiate în maximum 21 de zile. Dacă nu sunt înapoiate in cele 21 de zile și durează mai mult pentru ca bagajul tău să fie găsit, atunci acesta intră în categoria „bagaj pierdut”. 

Indiferent dacă alegi un zbor Corendon pentru o țară din UE sau din SUA, ai dreptul la despăgubiri în valoare de până la 1.288 DST, reprezentând valoarea combinată a diferitelor valute, pentru un bagaj pierdut, în funcție de valoarea obiectelor din bagaj, ceea ce este echivalentul a aproximativ 1.600 de euro.

Concret, dacă ai zburat cu Corendon iar bagajul a fost pierdut sau întârziat, ai nevoie de următoarele document pentru a beneficia de aceste despăgubiri:

  • Completează „Raportul de Iregularități a Proprietății” sau PIR la aeroport. Îl primești de la serviciile pentru clienți care se află în locul din care ar trebui să-ți ridici bagajul;

  • Raportează cât mai repede problema la compania aeriană Corendon. Acest pas nu este obligatoriu, însă cel mai bine este să-l faci pentru a-ți crește șansele de a primi compensații;

  • După ce ai raportat problema, fă o cerere de compensare. Această cerere poate fi făcută prin AirLuggage, parte din asigurarea AirHelp+. Dacă alegi să optezi pentru asigurarea bagajului în acest fel, primești inclusiv 100 de euro în câteva ore de la raportarea problemei, fără să fie nevoie să faci dovada conținutului și indiferent de cât de repede a fost găsit bagajul.

  • După toți acești pași, compania aeriană îți va solicita biletul de îmbarcare, etichetele de bagaj, dovada că ai raportat problema cu Corendon Airlines la bagaje, adică acel PIR de la aeroport, chitanțe pentru lucrurile pe care ai fost nevoit să le cumperi din cauza întârzierii bagajului, dovada achiziției pentru lucruri pierdute sau deteriorate, fotografii cu obiectele deteriorate.

De asemenea, este important de menționat că ai la dispoziție 7 zile pentru a face reclamația în cazul bagajelor deteriorate. Dacă ai o asigurare pentru bagaje, cel mai bine este să faci cererea prin intermediul asiguratorului.

În cele din urmă, te sfătuim ca înainte să apelezi la o anumită companie aeriană să verifici cât mai multe informații despre aceasta, inclusiv modul în care acționează când vine vorba despre compensații. În cazul Corendon, poți face, pentru început, o căutare despre părerile altor pasageri Corendon Airlines. Nu toate companiile aeriene au aceeași abordare când vine vorba de a oferi despăgubiri.

Apelează la AirHelp pentru a-ți solicita despăgubirea


Întârzieri și anulări recente

Dată

Număr zbor

Companie aeriană

Rută

Stare

19.02.2026

19:00

XC9742

Corendon Airlines

Jeddah (JED)

Istanbul (IST)

AnulatVerifică despăgubirea

19.02.2026

14:10

XC9741

Corendon Airlines

Kutahya (KZR)

Jeddah (JED)

AnulatVerifică despăgubirea

19.02.2026

08:05

XC9072

Corendon Airlines

Madinah (MED)

Antalya (AYT)

AnulatVerifică despăgubirea

19.02.2026

04:00

XC9071

Corendon Airlines

Antalya (AYT)

Madinah (MED)

AnulatVerifică despăgubirea

19.02.2026

01:50

XC9740

Corendon Airlines

Jeddah (JED)

Antalya (AYT)

AnulatVerifică despăgubirea

18.02.2026

18:30

XC9976

Corendon Airlines

Jeddah (JED)

Diyarbakir (DIY)

AnulatVerifică despăgubirea

18.02.2026

13:30

XC9975

Corendon Airlines

Kayseri (ASR)

Jeddah (JED)

AnulatVerifică despăgubirea

18.02.2026

09:55

XC3104

Corendon Airlines

Katowice (KTW)

Antalya (AYT)

AnulatVerifică despăgubirea

18.02.2026

08:35

XC9974

Corendon Airlines

Madinah (MED)

Kayseri (ASR)

AnulatVerifică despăgubirea

18.02.2026

07:55

XC3104

Corendon Airlines

Warsaw (WAW)

Katowice (KTW)

AnulatVerifică despăgubirea
Zborul tău nu apare aici? Folosește instrumentul nostru complet de verificare a despăgubirii și vom analiza situația. Verifică-ți zborul
  • XC9742

    Corendon Airlines

    Anulat

    Jeddah

    Istanbul

    JED

    IST

    19.02.2026

    19:00

    Verifică despăgubirea
  • XC9741

    Corendon Airlines

    Anulat

    Kutahya

    Jeddah

    KZR

    JED

    19.02.2026

    14:10

    Verifică despăgubirea
  • XC9072

    Corendon Airlines

    Anulat

    Madinah

    Antalya

    MED

    AYT

    19.02.2026

    08:05

    Verifică despăgubirea
  • XC9071

    Corendon Airlines

    Anulat

    Antalya

    Madinah

    AYT

    MED

    19.02.2026

    04:00

    Verifică despăgubirea
  • XC9740

    Corendon Airlines

    Anulat

    Jeddah

    Antalya

    JED

    AYT

    19.02.2026

    01:50

    Verifică despăgubirea
  • XC9976

    Corendon Airlines

    Anulat

    Jeddah

    Diyarbakir

    JED

    DIY

    18.02.2026

    18:30

    Verifică despăgubirea
  • XC9975

    Corendon Airlines

    Anulat

    Kayseri

    Jeddah

    ASR

    JED

    18.02.2026

    13:30

    Verifică despăgubirea
  • XC3104

    Corendon Airlines

    Anulat

    Katowice

    Antalya

    KTW

    AYT

    18.02.2026

    09:55

    Verifică despăgubirea
  • XC9974

    Corendon Airlines

    Anulat

    Madinah

    Kayseri

    MED

    ASR

    18.02.2026

    08:35

    Verifică despăgubirea
  • XC3104

    Corendon Airlines

    Anulat

    Warsaw

    Katowice

    WAW

    KTW

    18.02.2026

    07:55

    Verifică despăgubirea
Zborul tău nu apare aici? Folosește instrumentul nostru complet de verificare a despăgubirii și vom analiza situația. Verifică-ți zborul