Călătorește în siguranță cu copii: Reguli, beneficii, responsabilități
Din ce în ce mai multe persoane aleg călătoriile multigeneraționale, ceea ce înseamnă că, de multe ori, părinții aleg să călătorească alături de copiii lor. Dacă și tu ești în această situație, este important să știi care sunt regulile care se aplică în aceste cazuri. De exemplu, ce presupune o ieșire din țară cu un minor de peste 16 ani, dar cu un bebeluș?
Pentru că atunci când călătorești cu copiii trebuie să te pregătești de două ori mai mult și mai bine decât atunci când călătorești doar cu adulți, ne-am gândit să-ți facem viața mai ușoară și să discutăm despre regulile care se impun, cât și despre drepturile pe care le ai.
Ieșire din țară minor peste 16 ani: De la ce vârstă poți călători singur cu avionul
În momentul în care copilul tău depășește vârsta de 14 ani, iar în unele cazuri 16 ani, acesta nu mai este considerat copil, ci adolescent. În acest caz, prețul pentru biletul de avion trebuie plătit integral și, de asemenea, are posibilitatea de a călători singur.
În cazul în care adolescentul vrea să călătorească în țări din UE, nu are nevoie de pașaport, ci este suficientă cartea lui de identitate.
Acte necesare pentru călătoria unui minor cu avionul
Dacă vorbim de copii sub 14 ani, există mai multe acte necesare pentru călătoria unui minor cu avionul în România sau din România către alte țări UE, printre care pașaportul biometric. Pentru a obține acest pașaport, este nevoie să faci o programare la Evidența Populației.
Mai mult, dacă vorbim de copii sub 2 ani, este important să ai cu tine și certificatul de naștere al copilului, pe lângă pașaport. Majoritatea ghișeelor îți vor solicita să prezinți certificatul de naștere al copilului în original.
Pașaportul și certificatul de naștere sunt valabile în cazul în care copilul călătorește cu ambii părinți.
Dacă minorul urmează să călătorească alături de un singur părinte, mai sunt necesare următoarele acte, după caz:
O împuternicire prin care celălalt părinte își dă acordul pentru ieșirea din țară a minorului;
O hotărâre judecătorească prin care se atestă că exercită singur autoritatea părintească asupra minorului;
Un certificat de deces al celuilalt părinte;
O hotărâre judecătorească prin care să se dovedească faptul că celălalt părinte este decăzut din drepturi.
În cazul în care copilul tău urmează să călătorească cu o altă rudă, pe lângă pașaport și certificat de naștere, va fi necesară și o procură de la notar. Această procură este un document care permite unui adult (rudă sau cunoștință) să călătorească alături de un minor în momentul în care nu sunt ambii părinți prezenți. Deseori este nevoie ca această procură să fie inclusiv tradusă și legalizată.
Dacă pentru adolescenți, biletul de avion urmează să fie cumpărat la preț întreg, pentru minori de sub 14 ani există două tipuri de bilete:
Bilet pentru bebeluș: Destinat copiilor sub 2 ani. De asemenea, verifică pe site-ul oficial al companiei aeriene cu care urmează să zbori care este vârsta minimă permisă pentru o călătorie cu avionul în cazul bebelușilor. Nu toate companiile permit zboruri de la aceeași vârstă (la WizzAir, bebelușul trebuie să aibă cel puțin 14 zile, iar la Ryanair 9 zile). În acest caz, locul bebelușilor în avion este în brațele unuia dintre părinți și, de regulă, există și o reducere de preț.
Bilet pentru copii: Destinat copiilor cu vârstă între 2 ani și 14 ani, în unele cazuri 16 ani. Unele companii aeriene oferă reduceri de 50% sau 75%, însă nu este o regulă general valabilă. La unele companii aeriene, în general la cele low-cost, copii între 2 și 16 ani achită prețul integral al biletului.
Listă bagaje pentru călătorie cu minori: Lucruri necesare bebe
Pe lângă actele necesare pentru un zbor cu avionul cu copii, mai ales cu cei sub 14 ani, există mai multe lucruri de care trebuie să ții cont pentru o astfel de călătorie, astfel că apare o listă lungă de bagaje, alături de probleme de logistică.
De cele mai multe ori, mai ales dacă vorbim de bebeluși, cea mai mare bătaie de cap a părinților are legătură cu căruciorul pentru călătorie și transportul lui. În acest caz, cea mai bună soluție o reprezintă un căruț pliabil de avion (cărucior pentru bebeluși yoyo), ale cărui dimensiuni, odată pliat, sunt cât ale unui bagaj de mână standard.
Acest cărucior pliabil pentru avion trebuie etichetat la biroul de check-in sau la poarta de îmbarcare și poate fi împins până la ușa aeronavei sau până la scările de acces în avion, urmând ulterior să fie pliat și depozitat la bagaje.
Pe lângă faptul că aceste dimensiuni ale căruciorului pentru avion trebuie să fie în acord cu cele ale bagajului de mână, mai există câteva reguli. De exemplu, la WizzAir, este obligatoriu ca trollerul pentru copii sau căruciorul de călătorie, indiferent de cum vrei să-l numești, să fie etichetat Priority pentru a fi permis în avion. În lipsa acestei etichetări, orice cărucior de călătorie, chiar și atunci când vorbim de un cărucior sport pliabil pentru avion, va fi încărcat la cală și poate fi luat înapoi la coborârea din aeronavă, de pe centura de bagaje.
Totuși, este bine să știi că unele companii aeriene nu acceptă deloc bagajul de mână, așa că, în acest caz, căruciorul poate fi pus exclusiv la cală.
Alte lucruri necesare pentru bebe care pot fi luate în avion:
Șervețele umede pentru bebeluși;
Scutece (câte unul pentru fiecare oră de călătorie);
Haine de schimb;
Suzete extra;
Jucării mici.
Regulile pentru bagajul de cală sunt puțin mai relaxate decât cele pentru bagajul de mână, însă și aici lucrurile diferă de la o companie aeriană la alta, chiar și atunci când vine vorba de un cărucior pliabil de copii pentru avion. La principalele companii aeriene, lucrurile arată în felul următor la cală:
WizzAir: Permite transportul unui cărucior pliabil și landou;
Ryanair: Permite transportul unui cărucior pliabil și scaun auto pentru copil sau pernă de înălțare sau pat pliabil de călătorie;
Tarom: Permite transportul unui bagaj de 10 kg cu suma maximă a dimensiunilor de 115 cm și a unui cărucior pliabil;
Air France: Permite transportul unui cărucior pliabil cu dimensiunile 15x30x100 cm.
Drepturile pasagerilor aerieni: Minori și adulți
Din momentul în care un bilet a fost cumpărat integral, drepturile garantate prin regulamentul CE 261/2004 intră în acțiune, fie că vorbim despre un minor sau un adult. Mai exact, vorbim aici de compensațiile pe care un pasager aerian este îndreptățit să le primească în cazul în care zborul său a fost anulat, fără o notificare făcută cu cel puțin 14 zile înainte, sau a avut o întârziere mai mare de 3 ore.
Aceste compensații sunt calculate în funcție de distanța zborului cu probleme și arată în felul următor:
250 de euro pentru zboruri pe o distanță de sub 1.500 km;
400 de euro pentru zboruri pe o distanță între 1.500 km și 3.500 km;
600 de euro pentru zboruri pe o distanță de peste 3.500 km.
De asemenea, regulamentul CE 261 mai garantează și dreptul pasagerilor afectați de întârzieri sau anulări să aibă acces, gratuit, din partea companiei aeriene la următoarele lucruri:
Mâncare;
Băuturi răcoritoare;
Cazare;
Transport la și de la cazare;
2 apeluri telefonice sau acces la mijloace de comunicare prin SMS, e-mail sau fax.
Există și câteva excepții pentru plata compensațiilor. Mai exact, companiile aeriene nu sunt obligate să ofere despăgubiri în cazul în care întârzierile sau anularea s-au produs din „motive excepționale”. Această sintagmă este explicată în interiorul regulamentului și se referă la cazurile în care zborul a fost afectat din următoarele cauze:
Condiții meteo nefavorabile;
Greve ale industriei aeriene, care nu trebuie confundate cu grevele declanșate de personalul companiei aeriene cu care urmează să zbori;
Anumite probleme tehnice (nu toate problemele tehnice sunt considerate a fi „motive excepționale”);
Probleme de securitate, atentate teroriste sau situații politice incerte din care avionul urmează să decoleze sau în care urmează să aterizeze.
Totuși, în ciuda faptului că aceste „motive excepționale” sunt prezentate explicit în cadrul regulamentului CE Nr. 261/2004, multe companii aeriene le invocă pentru a nu plăti compensațiile, chiar și atunci când acestea nu au stat la baza problemelor.
De exemplu, o companie aeriană care opera un zbor din una dintre insulele grecești a refuzat să plătească despăgubiri pe motiv că întârzierea a fost cauzată de faptul că a fost necesar ca soarele să dezghețe în mod natural aripile avionului. AirHelp a reușit să obțină câștig de cauză pentru pasagerii care au apelat la serviciile noastre și, prin urmare, aceștia și-au primit despăgubirile pe care le meritau.
În cele din urmă, îți amintim că poți primi despăgubiri nu doar pentru zborurile pe care le-ai avut de curând, ci pentru toate zborurile cu probleme din ultimii 3 ani. Poți verifica dacă ești eligibil pentru despăgubiri pentru un anumit zbor prin completarea formularului pentru solicitarea despăgubirilor.
Pentru a te asigura că urmează să ai o călătorie cu mai puțin stres, mai ales dacă urmează să călătorești alături de copii, poți să apelezi la asigurarea de călătorie AirHelp+.
85% dintre pasageri nu-și cunosc drepturile. Nu fi unul dintre ei.
AirHelp a apărut în: