Zbor afectat de grevă Air France | AirHelp

Află cât îți datorează compania aeriană.
E gratuit și durează 2 minute.

Te ajutăm să-ți exerciți drepturile de pasager

Zborurile din ultimii 3 ani

Acoperă rute globale și din UE

Ne ocupăm de negocieri

AirHelpGreva
AF

Dacă zborul tău a fost amânat sau anulat de o grevă Air France, atunci ești în locul potrivit deoarece ți s-ar putea datora despăgubiri de până la 600 € de persoană. Noi te putem ajuta să depui solicitarea conform legislației UE în cazul unui Air France protest.

sau

Folosește cartea de îmbarcare

Cel mai rapid mod de a-ți verifica eligibilitatea

ÎncărcareScanare

Toate companiile aeriene

Toate țările

Nu câștigi, nu plătești

Te-a afectat greva Air France?


Despăgubiri pentru greva Air France: Cunoaște-ți drepturile în caz de protest Air France

Drepturile noastre ca pasageri aerieni sunt protejate de lege europeană cu numele de CE 261. Aceasta stipulează răspunderea financiară a tuturor companiilor aeriene pentru zborurile perturbate de care se fac vinovate. În aceste perturbări sunt incluse şi cele cauzate de greve şi proteste ale personalului companiilor aeriene. Așadar, dacă zborul tău a fost anulat din cauza unei greve Air France, poţi primi despăgubiri în baza directivei CE 261, care prevede această situație specifică abia din 2018. Curtea Europeană de Justiție din Luxemburg a hotărât ca perturbările provocate de o grevă a angajaților unei companii aeriene dau dreptul pasagerilor la despăgubiri deoarece compania aeriană este considerată responsabilă pentru comportamentul personalului său.

Poți afla mai multe despre CE 261 și drepturile tale ca pasager aerian aici


Eligibilitatea despăgubiri Air France protest

Când am dreptul la despăgubiri pentru neplăcerile cauzate de un protest Air France?

Ai dreptul la despăgubiri pentru neplăcerile cauzate de greva Air France dacă:

  • Ai avut un zbor perturbat de o grevă a personalului Air France.

  • Zborul tău a întârziat 3 ore sau mai mult, sau a fost anulat cu mai puțin de 14 zile înainte de plecarea programată.

  • Aveai o rezervare confirmată a zborului.

  • Perturbarea a avut loc în ultimii 3 ani

  • Dacă ai luat un zbor alternativ, noua oră de sosire a fost substanțial diferită față de zborul tău inițial.

Grevele angajaţilor companiei aeriene sunt greve ce implică piloții, echipajul de cabină, inginerii companiei aeriene și alți angajați ce lucrează direct pentru Air France.

Drepturile pasagerilor aerieni trebuie să fie mereu pe primul loc – aşa că dacă o grevă Air France sau protest face sau a făcut ca zborul tău să fie amânat, anulat sau dacă se ajunge chiar la refuzul îmbarcării, poți cere despăgubiri.

Când nu am dreptul la despăgubiri pentru neplăcerile cauzate de greva Air France?

În cazul în care Air France nu se face vinovată de grevă şi nu a putut controla situaţia atunci nu ai dreptul la despăgubiri. De exemplu:

  • Greve ale personalului de securitate din aeroporturi

  • Greve ale manipulatorilor de bagaje

  • Greve ale personalului de control al traficului aerian

  • Greve provocate de situația politică incertă

Grevele personalului Air France se află sub controlul direct Air France, însă toate celelalte greve sunt considerate „circumstanțe extraordinare”. Circumstanțele extraordinare reprezintă orice evenimente sau situații pe care Air France nu le poate controla şi care nu pot fi evitate indiferent de măsurile luate de compania aeriană de a proteja pasagerii. În aceste cazuri, Air France nu este vinovată.

Verifică dacă zborul tău îți dă dreptul la despăgubiri pentru grevă din partea Air France, cu ajutorul AirHelp!

Vrei să fii sigur dacă zborul tău este eligibil pentru despăgubiri pentru întreruperile datorate grevei Air France? Există multe legi și excepții, de aceea, pentru un răspuns rapid și simplu, completează formularul nostru de verificare a eligibilității cu datele tale. După ce primim detaliile zborului îţi vom spune dacă ai dreptul la despăgubiri și ce sumă poţi obţine. De asemenea, noi te putem ajuta să înaintezi solicitarea.

Ai dreptul la despăgubiri?

Ce se întâmplă cu grevele Air France mai vechi?

Dacă vreo grevă Air France ţi-a afectat vreun zbor în ultimii 3 ani, poţi avea dreptul la despăgubiri. Vezi lista de mai jos sau folosește verificatorul nostru de despăgubiri pentru a vedea dacă zborul tău este eligibil.


Cât valorează despăgubirile pentru greva Air France?

Suma la care ai dreptul ca despăgubire depinde de circumstanțe specifice fiecărei situaţii. Ai putea primi până la 600 € de persoană. Apasă pe tipul de perturbare suferită de tine pentru a afla mai multe.

Despăgubiri pentru anularea zborului din cauza unei greve Air France

Sunt cazuri în care grevele Air France duc la anularea zborurilor. Dacă ai păţit aşa ceva, atunci, ai putea avea dreptul la despăgubiri dacă nu ai fost anunţat de această situaţie cu măcar 14 zile înainte de decolare, sau dacă nu ţi s-a oferit un alt zbor alternativ cu oră de sosire similară.

Mai puțin de 2 ore2 - 3 ore3 - 4 oreMai mult de 4 oreNu ați ajuns la destinațieDistanța
€125 €250 €250 €250 €250Toate zborurile de 1.500 km sau mai puțin
€200€200€400€400€400Zboruri interne UE mai lungi de 1.500 km
€200€200€400€400€400Zboruri UE non-interne între 1.500 şi 3.000 km
€300 €300 €300€600€600Zboruri UE non-interne peste 3.000 km

Poți afla mai multe despre zborurile anulate și despre drepturile tale aici.

Despăgubiri pentru întârzierea zborului datorită unei greve Air France

Din cauza unei greve Air France se poate ca zborul tău să fie întârziat foarte mult timp, iar acest lucru afectează sosirea la destinația ta finală. În aceste cazuri ai dreptul la despăgubiri dacă zborul tău a fost amânat 3 ore sau mai mult.

La ce sume ai putea avea dreptul atunci când zborul tău cu Air France a întârziat?

Mai puțin de 3 ore3 - 4 oreMai mult de 4 oreNu ați ajuns la destinațieDistanța
€ –€250€250€250Toate zborurile de 1.500 km sau mai puțin
€ –€400€400€400Zboruri interne UE mai lungi de 1.500 km
€ –€400€400€400Zboruri UE non-interne între 1.500 şi 3.000 km
€ –€300€600€600Zboruri UE non-interne peste 3.000 km

Poți afla mai multe despre despăgubirile pentru zborurile amânate aici.

Despăgubire pentru îmbarcare refuzată

Pot apărea situații în care ți se refuză îmbarcarea datorită supra-rezervării unei aeronave în cazul în care zborul tău iniţial a fost anulat din cauza unei greve Air France. Dacă ți se refuză îmbarcarea împotriva voinței tale, poți avea dreptul la despăgubiri. Află mai multe despre despăgubirile pentru refuzul la îmbarcare aici.


Drepturi importante ale pasagerilor în timpul unei greve Air France

Ai dreptul la asistență

Când zborul tău este perturbat ca urmare a unei greve Air France, ai „dreptul la asistență „. În funcție de durata întârzierii, Air France trebuie să îți furnizeze mai multe lucruri esențiale, printre care:

  • Mese și băuturi răcoritoare.

  • Acces la telecomunicații, printre care două apeluri telefonice, fax sau e-mailuri.

  • Cazare, inclusiv transport de la aeroport la hotel și invers, dacă este cazul.

Zbor alternativ și rambursare

Dacă zborul tău a fost anulat sau amânat mai mult de cinci ore, ai dreptul să renunți la zbor și să primești rambursarea completă pentru acesta.

Dacă zborul tău a fost anulat, ai posibilitatea de a lua un zbor alternativ, aranjat de Air France, pentru a ajunge la destinație. Poți afla mai multe despre zborurile alternative și rambursări aici.

Află acum dacă zborul tău perturbat îți dă dreptul la despăgubiri.


De ce AirHelp?

AirHelp…

  • Este cea mai de succes companie din lume specializată în obținerea despăgubirilor pentru zboruri perturbate.

  • Are avocați în peste 30 de țări

  • Utilizează tehnologie de ultimă oră pentru a urmări fiecare solicitare.

  • Elimină stresul din procesul de revendicare.

  • Operează în baza principiului „nu câștigi, nu plătești“

  • Îmbunătățește călătoriile cu avionul.

Perturbările de zbor cauzate de grevele companiilor aeriene se întâmplă și este dreptul tău să primești despăgubiri dacă ești afectat. AirHelp face procesul de revendicare ușor și relaxat. Ne ocupăm noi de tot ce poate fi dificil pentru tine!

AirHelp este una dintre cele mai de succes companii din lume specializate în obținerea despăgubirilor de la companiile aeriene și are avocați în peste 30 de țări, oferind asistență clienților în 16 limbi. Dispunem de tehnologie inovatoare pentru a evalua și a urmări fiecare caz, ceea ce ne permite să procesăm rapid și eficient solicitarea ta.

În plus, lucrăm pe baza principiului „nu câștigi, nu plătești“, eliminând complet riscul tău. Așadar, dacă ai nevoie de ajutor pentru a obține despăgubiri ca urmare a unei greve Air France, completează astăzi formularul nostru. Suntem mereu aici pentru a ajuta.


Despre Air France

Air France, stilizată ca AIRFRANCE, este transportatorul francez cu sediul în Tremblay-en-France. Este o filială a grupului Air France – KLM și membru fondator al alianței aeriene globale SkyTeam.

Sediul central al Air France

45, rue de Paris / 95747 Roissy CDG Cedex.

Pagina web: https://www.airfrance.com


Întârzieri și anulări recente

Dată

Număr zbor

Companie aeriană

Rută

Stare

29.01.2026

13:10

AF1452

Air France

Paris (CDG)

Gothenburg (GOT)

AnulatVerifică despăgubirea

29.01.2026

05:15

AF1579

Air France

Naples (NAP)

Paris (CDG)

AnulatVerifică despăgubirea

29.01.2026

05:05

AF1553

Air France

Gothenburg (GOT)

Paris (CDG)

AnulatVerifică despăgubirea

29.01.2026

05:05

AF1493

Air France

Valencia (VLC)

Paris (CDG)

AnulatVerifică despăgubirea

29.01.2026

03:15

KL462

KLM-Royal Dutch Airlines

Tel Aviv-Yafo (TLV)

Paphos (PFO)

AnulatVerifică despăgubirea

29.01.2026

03:15

KL462

KLM-Royal Dutch Airlines

Tel Aviv-Yafo (TLV)

Amsterdam (AMS)

AnulatVerifică despăgubirea

28.01.2026

02:55

DL537

Delta Air Lines

Atlanta (ATL)

Washington (DCA)

AnulatVerifică despăgubirea

28.01.2026

02:15

DL5378

Delta Air Lines

New York (JFK)

Washington (DCA)

AnulatVerifică despăgubirea

28.01.2026

00:53

DL5345

Delta Air Lines

Detroit (DTW)

Des Moines (DSM)

AmânatVerifică despăgubirea

28.01.2026

00:10

KL672

KLM-Royal Dutch Airlines

Montreal (YUL)

Amsterdam (AMS)

AnulatVerifică despăgubirea
Zborul tău nu apare aici? Folosește instrumentul nostru complet de verificare a despăgubirii și vom analiza situația. Verifică-ți zborul
  • AF1452

    Air France

    Anulat

    Paris

    Gothenburg

    CDG

    GOT

    29.01.2026

    13:10

    Verifică despăgubirea
  • AF1579

    Air France

    Anulat

    Naples

    Paris

    NAP

    CDG

    29.01.2026

    05:15

    Verifică despăgubirea
  • AF1553

    Air France

    Anulat

    Gothenburg

    Paris

    GOT

    CDG

    29.01.2026

    05:05

    Verifică despăgubirea
  • AF1493

    Air France

    Anulat

    Valencia

    Paris

    VLC

    CDG

    29.01.2026

    05:05

    Verifică despăgubirea
  • KL462

    KLM-Royal Dutch Airlines

    Anulat

    Tel Aviv-Yafo

    Paphos

    TLV

    PFO

    29.01.2026

    03:15

    Verifică despăgubirea
  • KL462

    KLM-Royal Dutch Airlines

    Anulat

    Tel Aviv-Yafo

    Amsterdam

    TLV

    AMS

    29.01.2026

    03:15

    Verifică despăgubirea
  • DL537

    Delta Air Lines

    Anulat

    Atlanta

    Washington

    ATL

    DCA

    28.01.2026

    02:55

    Verifică despăgubirea
  • DL5378

    Delta Air Lines

    Anulat

    New York

    Washington

    JFK

    DCA

    28.01.2026

    02:15

    Verifică despăgubirea
  • DL5345

    Delta Air Lines

    Amânat

    Detroit

    Des Moines

    DTW

    DSM

    28.01.2026

    00:53

    Verifică despăgubirea
  • KL672

    KLM-Royal Dutch Airlines

    Anulat

    Montreal

    Amsterdam

    YUL

    AMS

    28.01.2026

    00:10

    Verifică despăgubirea
Zborul tău nu apare aici? Folosește instrumentul nostru complet de verificare a despăgubirii și vom analiza situația. Verifică-ți zborul