Excelent

225.060

recenzii pe

Trustpilot

Obține despăgubiri pentru zborurile întârziate și anulate la aeroportul Basel

Verifică despăgubirea
Obține despăgubiri pentru zborurile întârziate și anulate la aeroportul Basel

Primește despăgubiri pentru întreruperile zborurilor

  • Până la 600 € de persoană

  • Pentru întârzieri, anulări și altele

  • Verifică-ți zborul în 2 minute

AirHelpAeroporturi
BSL

Dacă planurile tale de călătorie sunt date peste cap de probleme precum zborurile anulate sau întârziate de la Aeroportul Basel, te vei bucura să afli că există legi în vigoare, care protejează pasagerii. O lege europeană, CE 261, stipulează că s-ar putea să ți se datoreze până la 600 € de persoană, ca despăgubire pentru perturbare. Află ce drepturi ai.

sau

Folosește cartea de îmbarcare

Cel mai rapid mod de a-ți verifica eligibilitatea

ÎncărcareScanare

Toate companiile aeriene

Toate țările

Nu câștigi, nu plătești


Drepturile pasagerilor aerieni la Aeroportul Basel

Aeroportul Basel (BSL) se află în zona acoperită de CE 261 - adică țările membre UE și SEE, precum și „regiunile ultraperiferice”, care includ Guadelupa, La Réunion și Insulele Canare. Aceasta înseamnă că orice pasager care pleacă de la Aeroportul Basel poate avea dreptul la o despăgubire de până la 600 €, dacă zborurile sale sunt întârziate sau anulate. Și, în unele cazuri, și dacă există probleme similare pe zborurile către Aeroportul Basel.

Dacă ai avut zboruri întârziate sau anulate la Aeroportul Basel, de obicei ai la dispoziție până la 3 ani pentru a solicita despăgubirea cuvenită.

Ce zboruri sunt acoperite de CE 261?

RutăCompanie aeriană din UECompanie aeriană din afara UE
Plecări din Aeroportul Basel către orice destinație DaDa
Sosiri la Aeroportul Basel din interiorul UE DaNu
Sosiri la Aeroportul Basel din afara UE DaNu

Ai avut zboruri anulate la Aeroportul Basel? Află ce despăgubire ți se datorează

Toate companiile aeriene

Toate țările

Nu câștigi, nu plătești


Solicitarea despăgubirii pentru zborurile anulate la Aeroportul Basel

Analiza anulărilor de la Aeroportul Basel atrage după sine un șir de întrebări pentru pasagerii afectați. În temeiul legislației UE, companiile aeriene trebuie să aibă grijă de pasagerii lor, dar trebuie să îi și transporte la destinația dorită, presupunând că pasagerul mai dorește să călătorească.

În plus, în cazul în care compania aeriană ți-a anulat zborul cu mai puțin de 2 săptămâni înainte de data programată, este posibil să ți se datoreze și până la 600 €.

Pasagerii trebuie să știe că există câteva excepții, în temeiul legislației UE. Un exemplu este acela în care Aeroportul Basel a trebuit să anuleze zborurile dintr-un motiv aflat în afara sferei de control a companiei aeriene. Aceste cazuri sunt clasificate drept circumstanțe extraordinare, iar compania aeriană nu este obligată să plătească despăgubire. Exemplele tipice de circumstanțe extraordinare includ condiții meteo periculoase la Aeroportul Basel sau o grevă a controlorilor de trafic aerian.

Aici descriem individual situațiile în care te încadrezi și în care nu te încadrezi pentru despăgubire, dar verificarea noastră gratuită a despăgubirii îți poate spune de asemenea în doar câteva minute, dacă anularea zborului tău îți dă dreptul la despăgubire.


Despăgubiri pentru Aeroportul Basel întârzieri

Să rămâi blocat timp de câteva ore din cauza întârzierilor de la Aeroportul Basel nu este doar frustrant, dar, de multe ori, îi costă pe pasageri banii câștigați cu greu. Indiferent dacă aceasta înseamnă că plătești pentru mâncarea și băutura esențiale în timpul așteptării sau că ratezi activități planificate din cauza unei sosiri cu întârziere la destinație. Acesta este motivul pentru care este atât de important ca pasagerii să știe că pot avea dreptul la despăgubire - până la 600 € de persoană, în temeiul legislației UE.

Deși pasagerii zborurilor întârziate de la Aeroportul Basel vor număra orele până la decolare, atunci când vine vorba despre solicitarea despăgubirii, este importantă întârzierea cu care ajungi la aeroportul de destinație. Dreptul la despăgubire se naște atunci când pasagerii aterizează cu 3 ore sau mai mult după ora programată.

Pasagerii aerieni trebuie să știe o excepție cheie: zborurile întârziate ca urmare a circumstanțelor extraordinare. Dacă întârzierea zborului a fost provocată de condiții meteo nefavorabile, un incident în aeroport sau greve ale controlorilor de trafic aerian, compania aeriană nu va plăti despăgubire în aceste cazuri, deoarece acestea nu sunt situații pe care le poate controla.

Zboruri întârziate sau anulate pe Aeroportul Basel? Află gratuit care este despăgubirea ta.

Toate companiile aeriene

Toate țările

Nu câștigi, nu plătești


Care este valoarea despăgubirii?

DistanțaDespăgubire
Sub 1.500 km Până la 250 € de persoană
Peste 1.500 km și în interiorul UE Până la 400 € de persoană
Între 1.500 și 3.500 km Până la 400 € de persoană
Peste 3.500 km Până la 600 € de persoană

Deși legislația conține suficiente excepții și condiții care se aplică în cazul acestor sume de despăgubire, calculatorul nostru gratuit pentru despăgubiri îți va spune rapid ce sumă ți se datorează.


Anulări la Aeroportul Basel - ce este de făcut

Zborurile întârziate sau anulate de la Aeroportul Basel pot distruge vacanțele. Iată ce trebuie să faci dacă zborul tău este afectat:

  • strânge dovezile întârzierii sau ale anulării zborului (de exemplu, e-mailuri de la compania aeriană, fotografii ale panoului de plecări).

  • păstrează toate documentele de călătorie.

  • întreabă compania aeriană din ce cauză a fost afectat zborul tău.

  • solicită-i companiei aeriene să îți achite mesele și băuturile nealcoolice.

  • acordă mare atenție la ce îți oferă compania aeriană - nu semna nimic care ți-ar anula dreptul la despăgubire.

  • Păstrează toate chitanțele care demonstrează faptul că perturbarea te-a costat bani în plus.

Apelează la AirHelp pentru a solicita despăgubirea

Toate companiile aeriene

Toate țările

Nu câștigi, nu plătești


Întârzieri și anulări recente

Dată

Număr zbor

Companie aeriană

Rută

Stare

30.10.2025

15:55

U24972

Easyjet

Basel, Switzerland/Mulhouse (BSL)

Toulouse (TLS)

AnulatVerifică despăgubirea

30.10.2025

15:05

W43812

Wizz Air Malta

Basel, Switzerland/Mulhouse (BSL)

Sibiu (SBZ)

AnulatVerifică despăgubirea

30.10.2025

14:40

BA759

British Airways

Basel, Switzerland/Mulhouse (BSL)

London (LHR)

AnulatVerifică despăgubirea

30.10.2025

13:45

AF1293

Air France

Basel, Switzerland/Mulhouse (BSL)

Paris (CDG)

AnulatVerifică despăgubirea

30.10.2025

13:15

LH1205

Lufthansa

Basel, Switzerland/Mulhouse (BSL)

Frankfurt (FRA)

AnulatVerifică despăgubirea
Zborul tău nu apare aici? Folosește instrumentul nostru complet de verificare a despăgubirii și vom analiza situația. Verifică-ți zborul
  • U24972

    Easyjet

    Anulat

    Basel, Switzerland/Mulhouse

    Toulouse

    BSL

    TLS

    30.10.2025

    15:55

    Verifică despăgubirea
  • W43812

    Wizz Air Malta

    Anulat

    Basel, Switzerland/Mulhouse

    Sibiu

    BSL

    SBZ

    30.10.2025

    15:05

    Verifică despăgubirea
  • BA759

    British Airways

    Anulat

    Basel, Switzerland/Mulhouse

    London

    BSL

    LHR

    30.10.2025

    14:40

    Verifică despăgubirea
  • AF1293

    Air France

    Anulat

    Basel, Switzerland/Mulhouse

    Paris

    BSL

    CDG

    30.10.2025

    13:45

    Verifică despăgubirea
  • LH1205

    Lufthansa

    Anulat

    Basel, Switzerland/Mulhouse

    Frankfurt

    BSL

    FRA

    30.10.2025

    13:15

    Verifică despăgubirea
Zborul tău nu apare aici? Folosește instrumentul nostru complet de verificare a despăgubirii și vom analiza situația. Verifică-ți zborul

Mai multe companii aeriene de la care să primești despăgubire cu ajutorul nostru:

Wizz Air